Arta și tradițiile populare m-au fascinat încă din copilărie, când, în satul bunicilor, în Țara Făgărașului, am văzut pentru prima dată războiul de țesut, o mașinărie ale cărei ițe am fost de multe ori tentată să le încurc. Îmi vin în minte câteva imagini care acum îmi par desprinse din altă lume: mâinile bunicii împungând cu acul pânza țesută în casă, andrelele pe care le mișca atât de iscusit încât credeam că sunt un fel de mașinărie al cărei mecanism nu știam dacă stă ascuns în ghem sau printre degetele bunicii. Acolo, aproape de poalele munților, când de la creasta Făgărașilor până dincolo de sat totul era acoperit de zăpadă, lângă foc, pe laiță, femeile coseau poalele fustelor, pieptare și ii pe care le purtau, apoi, cu mândrie, de Paști. Încet, fascinată și de lucrurile tricotate sau croșetate de mama, de broderia de pe bluze, fuste, sau alte lucruri care înfloreau în mâinile ei, am început să mă împrietenesc și eu cu acul, ața, andrelele. Mai târziu, în alt colț de țară, am învățat de la soacra mea cum să cos florile colorate de pe bundițele moldovenești.
Toate aceste experiențe m-au făcut să înțeleg că în spatele unui lucru făcut de mână, tradițional, se ascund ore de muncă, de dăruire, dar și de mândrie personală. Fiecare motiv, fiecare tehnică de lucru are în spate o poveste, un secret, o lume care până nu demult părea că se stinge odată cu bătrânele satelor, o lume a artei tradiționale, de care pur și simplu m-am îndrăgostit.
Mi-am dorit foarte mult să pot să îi fac și pe alții să aprecieze arta populară, să îi determin să cumpere lucurile autentice lucrate de românce, să promoveze arta și tradițiile populare. Dorința nu s-a oprit aici, așa că, de ceva timp, în cadrul activităților socio-cultural-religioase de la Biserica Sf. Maria din Chicago am organizat o șezătoare. Implicarea, bucuria, entuziasmul celor care au venit să lucrăm împreună mi-au dat curaj să aflu cât mai multe despre arta și tradițiile de acasă.
Departe de România, în Chicago, la șezătoarea noastră, în funcție de sărbătorile dintr-o anumită perioadă, dar și de interesul celor care au venit, am cusut ii, bundițe și semne de carte, am încurcat și descurcat ițele unui război de țesut mic, am croșetat și tricotat, am pictat icoane și am încondeiat ouă. Și, mai presus de toate, ne-am bucurat că suntem împreună, români printre români, cu tradiții și povești de acasă. Da, la șezătoarea din Chicago ne simțim ca acasă, tocmai de aceea i-am spus ”Atelieriul Bunicii”, în care oricine e binevenit și fiecare va găsi ceva de făcut. Ace, andrele, ițe și pensule se împletesc cu povești de odinioară, cu un strop de bucurie, cu dorul de România și cu mulțumirea că reușim să facem lucruri minunate.
Foto credit: Cristina Giurgea, Ramona Ursache
