Călăuza suveicii mamei Ruță în Chicago

Suveica Mamei Ruță e o poveste în sine. O poveste cu jurnal de călătorie, pe care am descoperit-o căutând să păstrez legătura cu tradițiile românești. Ca mulți alții, mi-am așteptat rândul să fiu parte din această poveste și încerc să o duc mai departe în comunitățile românești, unde, pentru o perioadă, să facă parte din istorisirile și destinele unor români plecați de acasă.
Sunt preoteasa Ramona Ursache și sunt mândră că mă trag din două neamuri harnice și credincioase din satul Ileni: Cornea și Corsatea.
Ileni, sat de poveste în sufletul meu, este, pentru mine, cel mai frumos sat din Țara Făgărașului. Nici nu aș putea să zic altfel, dacă mă gândesc la copilăria mea petrecută în acest sat, la vacanțele pline de haz și trăsnăi, la prietenii mei de o viață, cu care încă mai țin legătura, la neamurile minunate și la frumoasa biserică a satului.
De 18 ani locuiesc în America, orașul Chicago, împreună cu soțul meu, părintele George Ursache, și cei doi băieți ai noștri. Tot de atâția ani, soțul meu slujește la una dintre cele mai vechi biserici din acest oraș. Împreună am încercat să păstăm credința noastră strămoșească, dar și tradițiile românești, pe care le promovăm prin toate activitățile cultural-religioase pe care le organizăm în comunitatea de la biserică.
De câte ori am ocazia, port cu mândrie costumul popular de mireasă al bunicii mele și colecționez costume din toate zonele țării. Pentru a-i ajuta și pe alți români din comunitate să înțeleagă simbolistica semnelor cusute pe costumele populare, am achiziționat cărți și planșe. Mai mult, colecția de costume populare, obiectele de artizanat și cărțile pe care le-am colecționat sunt accesibile tuturor celor care apreciază portul străbun, în expozițiile organizate la biserică și în cadrul șezătorii noastre, Sezatoarea Atelierul Bunicii din Chicago. La șezătoare și la activitățile sociale din cadrul parohiei am organizat clase de cusut, de încondeiat ouă și de pictură pe sticlă. În toate acestea am cuprins doruri și, totodată, mi-am alinat dorul de casă, de locurile dragi, de țara mea.
Geografic, suntem departe de țară, dar avem cu noi moștenirea lăsată de străbunici, bunici, rude și prieteni: credința și arta populară. Cu acestea am făcut aici o mică Românie.


Foto credit: Ramona Ursache

Posted in Articole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *