Învățarea punctelor de cusătură, pornește de la elementele punctelor de bază (punctul înaintea acului, tighelul, crucea). Pe langă punctele de bază, apar și o serie de puncte specifice zonelor etnografice, cum ar fi: punctul “brăduții de Argeș”, punctul în “scăriță pe dos” de Olt, “butucul” de Buzău, “brânașul” de Ardeal, “nemțoanele” de Banat și multe altele.
Cele mai utilizate puncte de cusătură, sunt următoarele:
Punctul înaintea acului este cel mai simplu, dar și cel mai important, pe baza lui, realizându-se tighelul și punctul bătrânesc; are forma unei linii orizontale, întreruptă. Se realizează în felul următor:
- se scoate acul într-un anumit punct;
- se pășește peste 4 fire orizontal (a apărut prima orizontală);
- se înfige acul și se scoate pe dos, peste alte 4 fire.
Se repetă pașii de mai sus, obținăndu-se astfel, un sir de orizontale. Dosul este identic cu fața.
Tighelul se execută pe fire numărate. Este o cusătură formată dintr-o înșiruire de orizontale, fără spațiu între ele.
Punctul se coase astfel:
Punctul se coase astfel:
- se iau 3-4 fire pe ac;
- se înfige acul înapoi, adică unde s-a înfipt inițial și se scoate iar peste 3-4 fire;
- se înfige din nou în spate și se repetă pașii de mai sus.
Tighelul se folosește și în cusătura “piezurilor”. Punctul apare în toată țară și se lucrează în culorile specifice zonei.
Tighelul în scăriță este un punct care se lucrează pe dos. Se înfige acul și se scoate oblic pentru fiecare treaptă a scariței în așa fel încât dintr-un rând de scărițe pe dos, apar câte 2 rânduri de tigheli pe fața (grupe de câte două).
Se folosește pentru cusătura motivelor pe ii (de ex. iile de Vâlcea) și se lucrează în culorile specifice zonei.
Lănțisorul este punctul rotund, care se aseamănă cu zala unui lanț.
După ce s-a scos firul într-un punct oarecare, se înfige din nou acul în același loc (cu un fir mai la dreapta), lăsându-se o mică buclă prin care se trece acul și se scoate orizontal peste câteva fire, având grijă ca firul să rămână tot în spatele acului, sub formă de buclă.
Lănțișorul se folosește de obicei pentru “umpluturi”, cu firul metalic, la toate iile țării. Se lucrează intercalat, între galoanele altiței și se întrebuințează pentru completarea și înfrumusețarea motivelor ornamentale.
Drugul se realizează în felul următor:
- se scoate acul într-un anumit punct și se numără vertical (în jos) 4-5 fire;
- se înfige acul și se scoate tot vertical (în sus), mai la dreapta cu un fir și se repeta în continuare cât este nevoie.
Drugul este un punct asemanator punctului “la un fir”. Se poate lucra și oblic, având grijă ca împunsătura verticală să se facă lăsând jos un fir și crescând sus tot cu un fir.
Drugul se folosește în cusătura marginilor gulerului iilor din Moldova (brezărău) și a gulerului iilor de Vlașca și Buzău. Cromatica drugului este de obicei în roșu sau negru.
Punctul “la un fir” s-a folosit și se folosește în ornamentarea cămășilor bărbătești și a “încrețurilor” de sub altița iei. I se spune “la un fir” pentru că se lucrează “linie lângă linie”, între linii lăsându-se distanța de un fir de pânză.
Pentru executarea punctului “la un fir” în poziție verticală, se procedează astfel:
- se înfige acul și se numără 4 fire (vertical) în jos;
- înfigem acul din nou (în primul loc) obținând prima linie și se scoate acul peste 4 fire (în sus), dar de data aceasta mai la dreapta cu un fir.
- ne întoarcem de unde am plecat și înfigem acul lăsând tot un fir la o parte;
Se continuă tot așa pe toată lungimea necesară.
Acest punct se folosește în toată țară sub denumirea de “la un fir” în Oltenia, Muntenia și Moldova; “peste fire” în Ardeal și “bătut la fir” în Dolj.
Punctul “feston” se execută pe 4-5 fire, după cât trebuie să fie de lat.
Se lucrează astfel:
- se înfige acul și se scoate vertical ca la cusătura punctului “la un fir”, având grijă ca firul să rămână în spatele acului, astfel încât, atunci când se strânge firul, acesta să apără ca și cum ar fi înnodat în partea de sus.
Acest punct se folosește mai ales la executarea șabacelor, dar și pentru ornamentarea cămășilor femeiești și bărbătești din Banat și Ardeal.
Crucea este punctul care se folosește cel mai mult în ornamentarea iilor și cămășilor bărbătești. Se lucrează în doua feluri:
Prima varianta:
- se lucrează un rând de linii oblice, de la stânga la dreapta;
- se completează cu al doilea rând de linii oblice, care se cos, de data aceasta, de la dreapta la stânga, formându-se crucea; pe dos apar linii verticale.
Varianta a doua:
- se lucrează în același timp liniile oblice de la stânga spre dreapta și invers, astfel încât pe dos apar doua linii paralele. Această cusătură este caracteristică întregii țari și se lucrează în culorile specifice zonei respective.
Punctul bătrânesc se lucrează pe baza punctului înaintea acului sau mai simplu, pe bază de tighel. Acest punct este specific Mușcelului, unde este întâlnit sub numele de “rumânescuri”, Olteniei cu numele de “piezuri” și Moldovei. Punctul se lucrează și cu doua fețe.
Pentru a căpăta consistență, se lucrează cu firul gros, buclat (firul nu se strânge complet), în zonele Mușcel, Argeș, Vlașca, Buzău și în toată Moldova.
Acest punct este punctul asemanator unor brăduți; se lucrează pe baza punctului “înaintea acului”, având grijă ca liniile să se coasă oblic.
Tehnica punctului este următoarea:
- luam pe ac 4 fire;
- număram de unde am scos acul în jos (vertical), 8 fire și la dreapta, orizontal, 4 fire;
- înfigem acul și din nou, luăm vertical (în sus) 4 fire;
- s-a format o linie oblică;
- luăm din nou pe ac 4 fire ș.a.m.d.
Acest punct de cusătură se folosește în Argeș, Olt, Buzău, Dolj. Se coase în culoarea motivelor iei, cu firul gros, buclat.
Dintele este punctul cu care se întărește marginea mânecii (“jos la mana”) și marginea gulerului cămășii.
Se lucrează în genul festonului, însă mult mai rar, având grijă să se înfigă acul de 3 ori, în același loc.
Acest punct este specific zonelor Gorj, Olt, Galați. Culorile preferate sunt rosu și negru.
Aceste puncte se folosesc pentru sublinierea terminației de la mânecă și la poalele cămășii.
Se realizează pe bază de jumătăți de cruce și apoi “se bat” cu punct de feston. Culoarea punctului este de regula roșu sau negru. Se lucrează după ce ia a fost ornamentată în întregime.
Punctul este des întâlnit în ornamentarea cămășilor din sudul tarii.
Punctul de Banat este punctul care înlocuiește uneori punctul “nemțoanelor”. Este asemănător unor cruci cu brațele drepte. Brațul lung (orizontal) este traversat de brațul scurt (vertical) care se lucrează pe jumatate din firele brațului lung.
Punctul se lucrează în 2 culori, negru și alb; negru pentru brațul lung și alb pentru brațul scurt. Uneori se lucrează cu fir metalic.
Punctul se distribuie în jurul motivelor mari, romboidale, din “tabla” mânecii iei.
Brânelul este punctul asemănător unor cruci duble. Se realizează în felul următor:
- se coase de la stânga spre dreapta, înfigând acul și luând orizontal 4 fire pe ac;
- se numără pe vertical 8-10 fire și se înfige acul din nou;
- se iau apoi tot 4 fire orizontal, care depășesc pe cele luate anterior;
- s-a format astfel prima linie oblică.Pentru formarea celei de a 2-a linii înclinate, trecem mai întâi acul pe sub fir și din nou luăm 4 fire orizontal, în partea opusă;
- înfigem apoi din nou acul în jos și se formează o altă linie oblică;
- înfigem acum pe sub fir și continuăm ca mai sus.
Brânelul este specific Argeșului și Ardealului (Sibiu, Făgăraș). Se lucrează în culorile motivelor de pe cămașă respectivă.Cârligelul este un punct întâlnit la ornamentarea cămășii din Ardeal. Se lucrează pe gulere, folosind fire groase.Ca tehnică de lucru, cârligelul se execută asemenea lănțișorului, firul buclei rămânând întotdeauna în spatele acului. Punctul se lucrează în culorile roșu, negru sau albastru.
Sursa: Aurelia Doagă, Ii și cămăși românești